Zestrea tezaurului nostru folcloric

Toate comunitatile locale ale rusilor lipoveni din Romania au fost iar in sarbatoare. Constanta, minunatul oras prin care si poetul roman Ovidiu si-a purtat pasii, a rasunat de cantecele noastre rusesti.
Policromia costumelor staroverilor a incantat privirile locuitorilor vechiului Tomis si ale turistilor.
In fata Teatrului de Opera si Balet „Oleg Danovski” s-a desfasurat, fara ca cineva sa-l regizeze, un adevarat spectacol artistic caracterizat de spontaneitate, entuziasm si mandria de a face parte din etnia rusilor lipoveni.
In sala primitoare a teatrului constantean, spectacolul a continuat in aceeasi nota. Cei urcati pe scena au aratat cat de vast este folclorul nostru. Fiecare formatie, si nu au fost putine, si-a adus contributia artistica cu noi si noi cantece, cu noi si noi interpretari. Tanara generatie s-a intalnit pe scena cu cea varstnica, care le-a transmis zestrea tezaurului nostrum folcloric, pastrat din negura timpului.
Cel de-al X-lea Festival Interetnic al Cantecului, Portului si Traditiilor, desfasurat in Constanta in zilele 2-4 septembrie 2011 in toata complexitatea lui artistica, sociala si organizatorica, s-a dovedit a fi o noua treapta in cuprinderea tuturor rusilor lipoveni din Romania intr-o mare familie. Ce inaltator rasunau in gradina, unde–si luau masa, corurile reunite numai de dragostea si constiinta ca apartinem aceleiasi etnii!
Multumim din toata inima tuturor celor ce s-au straduit sa ne simtim atat de bine in cele doua zile de vis: domnului deputat Miron Ignat, domnului director executiv Nichifor Vorobiov, membrilor Comunitatii Rusilor Lipoveni din Constanta, celorlalti reprezentanti ai CRLR din Bucuresti, implicati in organizare si nu numai. 
Sa ne traiti!

Natalia NEUMAN, vicepresedinte CRL Tulcea 

Articol publicat si in cadrul Revistei Zorile, nr. 9/2011.